luni, 31 mai 2010

Slink Pink



***
Cainele. Nu va evoca nimic cunoscut?

Romania, mon amour... (II)

" Sub tencuiala unui stat modern scârţâie din toate proptelele - vechi şi noi - o şandrama feudală. Sistemul de funcţionare e suveica post-privilegiu-tribut. România nu este stat social. Din 40%, cât sunt cheltuielile publice ca procentaj din PIB, doar jumătate merg către pensii, Sănătate sau Educaţie. Cu o administraţie în cote rezonabile, România ar putea avea chiar excedent bugetar.Nu este nici stat capitalist. Pentru fiecare leu investit, o companie trebuie să plătească încă un leu taxe şi mită, să stea la coadă, iar la sfârşit să fie umilită pentru îndrăzneală. Iar pentru fiecare leu dat ca salariu net, trebuie să plătească încă un leu, în numele solidarităţii sociale.Surpriză! Tot în două împarte şi statul banii adunaţi. Doar că, pentru fiecare doi lei încasaţi, un singur leu acoperă cheltuielile sociale. Celălalt leu, adică cele 20% din PIB care nu ies la socoteală, reprezintă banii care finanţează statul clientelar, fie că e vorba de salarii, cheltuieli curente sau investiţii. Chiar şi puţinele cheltuieli necesare trec printr-un filtru feudal: suveica post-privilegiu-tribut. Ce înseamnă asta? Toţi şefii administrativi, până la nivel de director sau chiar mai jos, sunt numiţi nu pentru a urmări interesul public, ci pentru privilegiul de a colecta fonduri în nume propriu. Din care să verse o parte înapoi ca tribut.Mai are rost să le cerem performanţă? Chiar dacă ar fi în stare să o obţină, i-ar aştepta o singură soartă: mazilirea. Să le cerem să elimine economia neagră? Păi, ei sunt însăşi economia neagră! Ei garantează circuitul public-privat al fluxurilor de bani care urcă de la cel mai mărunt nivel al corupţiei până la cel mai înalt nivel politic.Sunt doar două diferenţe între feudalismul medieval şi cel contemporan. Prima diferenţă: „mijlocul de producţie" principal nu mai este privilegiul agricol, ci un privilegiu al taxării - fie ea legală sau ilegală.A doua diferenţă: la vârf nu există un „Domn", ci doar un sistemde privilegii care se autoperpetuează şi care funcţionează ca o inteligenţă colectivă. Are o strategie de conservare, îşi trimite reprezentanţi la vârf pentru a-i servi interesele şi distribuie eficient sarcinile în interior. Cum arată ierarhia:
I. Clasa politică.
Luaţi individual, politicienii nu realizează exact ce caută acolo. Ştiu doar atât cât e nevoie să ştie: că au ceva datorii, câţiva prieteni şi o organizaţie de partid pe care trebuie să o răsplătească.
II. Structurile de forţă.
De la judecători până la jandarmi, toţi reprezintă linia de fidelitate care trebuie să păstreze lucrurile aşa cum sunt acum. Cel mai mic salariu de aici e mai mare decât un salariu bun de profesor sau medic. Cea mai mică pensie specială este mai mare decât o pensie bună de profesor sau de medic.
III. Masa de manevră.
De la sutele de mii de funcţionari angajaţi pe posturi inventate până la beneficiarii de ajutoare sociale pentru nevoi fictive. Rostul lor este să îşi înţeleagă statutul semiprivilegiat şi să tacă.
IV. Baronii locali.
Fac reglajul fin între nevoile de hrană ale caracatiţei şi nevoile reale de finanţare ale comunităţilor. Direcţionează fondurile în aşa fel încât să menţină o stare permanentă de dependenţă.
V. Clienţii fondurilor publice.
O nouă castă socială, care a înţeles sistemul şi l-a încălecat din fugă. Un calcul cinic le-a demonstrat că e mai rentabil aşa decât să faci afaceri cinstite. Ei au dat tonul creşterii în spirală a cheltuielilor publice până la nivelul de acum, la care nu mai pot fi susţinute. Şi - ca într-un joc piramidal -, ca să nu cadă sub propria greutate, trebuie să găsească pe cineva care să achite nota de plată.
VI. Poporul.
Mărim dijmele sau tăiem simbriile?"

Articol scris de Lucian Davidescu, pentru Romania Libera.
***
Practic, primul articol clar si citet despre ceea ce stim cu totii despre statul rRoman. Concluzii pe care unii din noi nu vrem sa le vedem, altii chiar nu le vedem si majoritatea care se complace in situatia data.
Sub acest aspect, devine chiar patetica graba cu care fiecare isi apara politrucii. Indiferent de culoarea politica, ei servesc, uneori chiar umil, acelasi sistem. E doar un joc de-a rotatia cadrelor in masinaria criptocomunista a statului rRoman.
Niciunde, nici macar in America Lat(r)ina, aceasta caracatita nu ar fi gasit un loc asa de prielnic. Insasi esenta rRomaniei e tradarea, compromisul, incompetenta, prostia si servilitatea. Nici sa fi vrut, un sistem comunist nu ar fi putut orandui societatea mai bine. Sub acest aspect, la noi nu a fost niciodata de lucru: totdeauna a fost asa. Meoritza s-a pazit strasnic oricind de oricine care s-a dovedit prea curajos, sau prea profesionist. Un exemplu prost ramine un exemplu prost, au demonstrat asta de la Burebista pina la diversi oameni din ziua de azi. Desigur, acum nu mai e la moda crima fizica, ci doar cea sociala.
Intrebati un politruc, din orice partid, despre ideologie, si veti obtine doar o balbaiala incoerenta. Intrebati un "specialist" despre posibile cai de iesire din criza, si veti obtine doar o prelegere savanta de definitii empirice, din pacate fara cam nici o aplicatie in situatia reala, care depaseste rapoartele. Intrebati un jurist despre o solutie clara si neatacabila juridic, si vi se va servi o pledoarie alambicata, dar fara un rezultat concret. Cam totul de la noi se rezuma la o da la "oha" si a drege, daca se poate, beleaua pe parcurs. Nimic despre viziune, previziune, strategie sau solutie. Insa toate explicatiile se dau ca unor copii care nu sint capabili sa inteleaga nimic, si asta cu un ton ultimativ, de superprofesionisti. Misterele "sistemului" sint pastrate mai ceva ca intr-un ordin religios habotnic.
***
Ca sa trag o concluzie, e chiar interesanta lupta actuala pentru pastrarea caracatitei. Si e interesant de vazut cum cele 3 partide majore ale rRomaniei, se zbat, fiecare in felul ei, sa o scoata la liman. Si fiecare are pretentia ca el e salvatorul, restul sint falsi profeti. Insa exista un numitor comun-"Boborul blateshte!", cum ar zice turcu'.
Tot ca o concluzie: mi-e scarba de cei care sustin ca poporul e "obligat" sa plateasca pentru marsaviile oamenilor de sus, pe motiv ca ei i-au ales. Poporul rRoman va plati cu varf si indesat prostia congenitala care l-a facut sa aleaga, dupa '90, acest sistem, dar in nici un caz nu e "obligat" sa plateasca aceste porcarii. Pot intelege o culpabilizare a raminerii in prostie, dar nu o culpabilizare pentru imbecilitatea altora. Sa nu uitam ca traim in singura tara din Europa cu o situatie de gen, in care "sistemul" a omorit gaina cu oua de aur intentionat, pe baza de orgolii si prostie. "Nu e prostul prost destul, pina nu e si fudul!"
Si nu ma mai obositi pe diverse site-uri cu explicatii despre "ultimativitatea" actiunilor vreunui politruc sau unui partid. Nu imi cintati despre grele mosteniri, nu mai dati vina pe cei ce au fost inainte. Ar fi fost niste scuze valide daca s-ar fi creat un precedent prin culpabilizarea reala a vinovatilor. Lipsa de vointa politica nu e scuzabila sub nici un pretext. Ca si punerea in prim plan a intereselor personale. Stim cu totii despre ce e vorba, in fond. Am specificat in alte momente parerea mea despre exhibitionism, deci, nu sint curios sa admir coprofagia nimanui.
***
Deci, concret, care e sensul unor masuri de gen "austeritate", chiar justificate, daca produc bani care dispar in mod necuvenit?

duminică, 30 mai 2010

Tomis by night




Luna te invita la somn, dar afara este mult prea frumos ca sa renunti la cateva clipe de magie...

PREDICA DE DUMINICA













Oamenii se roaga la diversi sfinti, considerand ca pot ajunge astfel la divinitate... Se intreaba ce este pacat si ce nu... Sau nu se mai intreaba nimic lasandu-se in voia carnalitatii si a poftelor ei bolnavicioase... Mai jos aveti doua fragmente din "Faptele Apostolilor" si "Intaia Epistola Soborniceasca a lui Ioan"... Si ii intreb din nou pe carcotasii atei: ce este interpretabil aici?!!

"7. Au pus pe Petru şi pe Ioan în mijlocul lor, şi i-au întrebat: „Cu ce putere, sau în numele cui aţi făcut voi lucrul acesta?”

8. Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a zis: „Mai mari ai norodului şi bătrâni ai lui Israel!

9. Fiindcă suntem traşi astăzi la răspundere pentru o facere de bine, făcută unui om bolnav, şi suntem întrebaţi cum a fost vindecat,

10. s-o ştiţi toţi, şi s-o ştie tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfăţişează înaintea voastră pe deplin sănătos, în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi.

11. El este ,piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului.’

12. În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.”

13. Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan, s-au mirat, întrucât ştiau că erau oameni necărturari şi de rând; şi au priceput că fuseseră cu Isus.

14. Dar fiindcă vedeau lângă ei pe omul care fusese vindecat, nu puteau zice nimic împotrivă."

(Faptele Apostolilor, Cap.4)


"1. Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor (Sau Avocat. Greceşte: Paraclet, adică apărător, ajutor.), pe Isus Hristos, Cel neprihănit.

2. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.

3. Şi prin aceasta ştim că Îl cunoaştem, dacă păzim poruncile Lui.

4. Cine zice: „Îl cunosc”, şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos, şi adevărul nu este în el.

5. Dar cine păzeşte Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârşită; prin aceasta ştim că suntem în El.

6. Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus.

7. Preaiubiţilor nu vă scriu o poruncă nouă, ci o poruncă veche, pe care aţi avut-o de la început. Porunca aceasta veche este Cuvântul, pe care l-aţi auzit.

8. Totuşi vă scriu o poruncă nouă, lucru care este adevărat atât cu privire la El, cât şi cu privire la voi; căci întunericul se împrăştie, şi lumina adevărată şi răsare chiar.

9. Cine zice că este în lumină, şi urăşte pe fratele său, este încă în întuneric până acum.

10. Cine iubeşte pe fratele său, rămâne în lumină, şi în el nu este nici un prilej de poticnire.

11. Dar cine urăşte pe fratele său, este în întuneric, umblă în întuneric, şi nu ştie încotro merge, pentru că întunericul i-a orbit ochii.

12. Vă scriu, copilaşilor, fiindcă păcatele vă sunt iertate pentru Numele Lui.

13. Vă scriu, părinţilor, fiindcă aţi cunoscut pe Cel ce este de la început. Vă scriu, tinerilor, fiindcă aţi biruit pe cel rău. V-am scris, copilaşilor, fiindcă aţi cunoscut pe Tatăl.

14. V-am scris, părinţilor, fiindcă aţi cunoscut pe Cel ce este de la început. V-am scris, tinerilor, fiindcă sunteţi tari, şi Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi, şi aţi biruit pe cel rău.

15. Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în El.

16. Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume.

17. Şi lumea şi pofta ei trece; dar cine face voia lui Dumnezeu, rămâne în veac."

(Intaia epistola soborniceasca a lui Ioan, Cap. 2)

sâmbătă, 29 mai 2010

Romania, mon amour...

"Pe-un picior de plai
Pe-o gura de rai
Iata, vin in cale
Se cobor la vale
Trei turme de miei
Prosti, parca-s vitei.
Cu trei ciobanei,
Si toti trei misei.
Unu-i Marinar,
mare kakanar.
Unu-i Moldovean,
prost ca un bostan.
Si altu-i Bucurestean,
beizadea si mic bastan..."
***
Domnilor si doamnelor. Sa fim un moment seriosi. Chiar credeti ca exista un sfarsit, pasnic, si miraculos, al actualei crize? Credeti ca cele 7 luni de austeritate basesciana ne vor scoate la vreun liman? Ca masurile propuse de partea adversa, adica PSD, au vreo finalitate salvatoare? Ca demagogia PNL are vre-un sens practic?
Ca sa ai ce manca, trebuie sa produci. SA PRODUCI. Nu o zic eu, semidoctul. O demonstreaza o istorie economica a lumii asteia. Pina si logica, atit de dispretuita de rRoman, o face. Iar A PRODUCE e complet strain astei tari. E funny deja cind ii aud pe unii ca "muncesc" la intorsul hartiilor.
Hai sa luam un exemplu practic.
Un amarit de taran creste un porc. Ca sa-l vinda. Ok. Il vinde. Ia sa vedem de citi oameni e nevoie ca cineva sa si apuce sa manince acel porc, asa, empiric si nu foarte exact. Deci, il vinde unui agent de achizitii. Unul din cei X la numar al unei firme Y. Care il paseaza mai departe unui agent de vanzari. Ambii au cite un sef de vanzari, dar acelasi patron. Numitul patruped e cumparat de alta firma Y care il transeaza. Adica are un transator. O data hacuit, animalul e preluat, pe bucati, de alt agent de vanzari. Care si el are un sef, si un patron. Si il vinde unei alimentare. Care are un vanzator, un sef de alimentara, o contabila, si un patron. Oamenii vor sa vanda carnea, dar ca sa o faca legal, trebuie sa plateasca taxe. -Paranteza. Aici intervin cel putin doua doamne de la ghiseele statului, care au fiecare cel putin 4 sefi. Plus un minister.- Sa zicem ca intr-un final, o bucatica din numitul Porc ajunge pe masa omului. Pina acolo, trebuie sa hraneasca, indirect, cel putin 18 persoane. Din care, doar transatorul munceste, efectiv, pe acel porc. Restul vand sau fac hartii. Iar varful lantului trofic privat profita, cica. Porc, porc, dar oricit de gras, prostului de mine nu ii pare indeajuns. Doar Isus a hranit o armata cu doi pesti si o paine. Cu toate ca nu a fost marinar.
Nu, in nici un caz nu vom iesi din belea, atita timp cit clasa intermediara are grija ca taranul sa nu poata lua pe porc mai mult decit pe o pisica bolnava. Deoarece taranul nu va mai creste porci. Va cere in mod fraudulos subventii de la stat pentru agricultura, nu va cultiva nimic, va toca banii si se va scuza zicand ca e criza. Toti vor ranji, iar Anastasia va trece, duios, mai departe.
Timp in care politicienii ne vor aburi cu tot soiul de solutii ultimative, fara noima, dar sustinute de tipicul "ca asa vreau eu".
Noi avem o problema nationala si politica cu a produce. Politicienii, chiar si omul de rind stiu, undeva in subconstient, un lucru simplu. Ca sa ai succes in productie, trebuie sa te pricepi. Sa fii competent. Si, desi e contrar doctrinei nationale, trebuie sa fii destept. Suma de calitati care nu convine. Nimanui. Un om cu o stare buna nu voteaza la comanda, nu-i poti aplica masuri arbitrare cum vrei tu, iar, mai presus de tot, nu il poti santaja cu controale de la fisc daca nu cotizeaza. Iar asta sperie de moarte toata clasa politica. Deci, nu producem. Speram ca in timpul mandatului nostru nu se sparge buba, facem o cruce mare, si, cu Dumnezeu ...ahamm, Lenin, inainteeeee!
***
Ok. Considerind toate aceste mici amanunte, in mod sigur nerealiste, nascocite de mintea mea semidocta in ale economiei... CE DRACU' FACEM? Nu cred in faza ca taiem din costuri ca sa producem. Noi nu producem mai nimic. Deci, taiem din costuri pentru ca premiantii sa poata inca un pic sa o frece pe bani. Nu am auzit nimic legat de solutii reale, cu bataie lunga. In schimb am auzit o groaza de "avem nevoie ACUM", chestii de gen. De la toti. Inca nu pricepem, ca bobor, ca oricit castigi, daca cineva te fura incontinuu, nu iti vor ajunge niciodata banii. Si, in mod clar, nu ne convine un precedent legat de responsabilizarea vinovatilor. Oricare ar fi ei. Logica e simpla aici: "Daca sint si eu printre ei?".
"Cind nu ai bani, nu iti e frica de hoti!"
Domnilor si doamnelor, ce vom face in clipa cind, cu adevarat, nu ne va mai fi frica de hoti? Credeti ca din lipsa obiectului muncii, vor pleca in Spania, lasindu-ne sa reconstruim?
***
"Iar tu de omor
Să nu le spui lor.
Să le spui curat
Că m'am însurat
Cu-o mindră crăiasă,
A lumei mireasă;
Că la nunta mea
A căzut o stea;
Soarele şi luna
Mi-au ţinut cununa;
Brazi şi păltinaşi
I-am avut nuntaşi;
Preoţi, munţii mari,
Paseri, lăutari,
Păsărele mii,
Şi stele făclii!
..."
***

Pasarile domnului, Rastafarienii, pentru dragostea lui Jah...

joi, 27 mai 2010

LITTLE BIG @ BIG MAMOU ASEARA...












Nu ma pot abtine sa nu vorbesc despre aseara... Am incercat toata ziua... Unii dintre voi stiu, altii poate ca nu, dar aseara la Big Mamou eu si Cristi, unul dintre colegii mei chitaristi de la The Jam si membru fondator al trupei Old News, am "facut o cantare" cum se zice...


De ce ma bucur atat de tare? Am ales ca sa "ne producem" ziua de miercuri... Tocmai pentru ca miercurea nu este o zi in care lumea sa iasa in oras... In sfarsit o dorinta de a mea s-a realizat... Sa cant asa cum o faceam cand eram liceean, cu maximum doua chitari, piese cunoscute...

A fost o seara extraordinara... Exact ceea ce asteptam sa fie... Multi prieteni, putini spectatori... Si Big mamou ne-a fost gazda primitoare... Intotdeauna m-am simtit bine acolo... A urmat apoi un soi de after-party, ce s-a lasat cu o cantare pe terasa... Exact ca pe vremuri...

Vreti sa stiti ce s-a cantat? Hmmm... Sa imi amintesc... Cred ca cel mai mare succes l-a avut varianta country, in stilul celor de la Hayseed Dixie a piesei "Walk This Way" (Aerosmith)... Sincer, nu ma asteptam la reactii mai rezervate dar as spune cu mana pe inima ca a fost hitul serii...

"Hello Mary Lou", "Superstition", "Light My Fire", "These Boots Are Made For Walking", "Ring Of Fire", toate acestea si inca multe altele... Era sauit de piesa lui Ray Charles "What`d I Say", de "Alberta" lui Clapton, sau de interpretarea intr-o maniera complet diferita a lui "Heartbreak Hotel" si "Before You Accuse Me"...

Un moment aparte pentru mine a fost acela cand Johny "Bones" si Seba (Old News) ni s-au alaturat pe scena la "Superstition"... Sa mai zic? A fost o seara extraordinara pentru mine... Am avut ceva emotii la ionceput... M-am cam dezobisnuit sa tin chitara in mana atunci cand cant... Dar este intr-un fel ca mersul pe bicicleta... Nu se uita... Si am lasat toata greutatea din punct de vedere instrumental pe umerii lui Cristi... El cu solo-urile, tot el cu bottleneck-ul, si asa mai departe...

Am ajuns acasa tarziu, pe la ora doua dimineata... Incepusem sa cantam pe la noua si jumatate seara... noua si jumatate trecute fix... O sa continui cu proiectul acesta... Nu as vrea sa il dezvolt decat ca si repertoriu si sa ii adaug un scenariu, desi Cristi are deja idei o tona... Si majoritatea sunt bune...

Intr-un cuvant o seara minunata am avut aseara... Stiu ca si cei care erau acolo... Pentru ca s-au manifestat in acest sens si cu zgomot inca... Uite ca am mai uitat sa spun ca am cantat pentru prima oara in public o piesa originala 100%: "Bursa Valorilor"... Asta pentru ca publicul-prieten mi-a dat curaj tot cerand cate un bis... Au fost vreo trei... Cum spuneam... M-am simtit extraordinar...

Am avut si prieteni din Timisoara, aflati in oras, care au venit sa ma vada, alaturi de ei Vali Craciunescu care a molipsit pe toata lumea cu energia sa (daca nu ma inseala pe mine instinctele, as jura ca Vali i-a anuntat de eveniment. Adica stiu sigur ca asa a fost)...

Minunata seara. Am aflat ca exista tineri, cu mult mai tineri decat mine care gusta inca genuri sanatoase de muzica... Am aflat ca exista inca decenta intre cei tineri si un mod de a te simti bine foarte sanatos... Asa a fost aseara cu Little Big la Big Mamou!

PS: Abia astept fotografiile...

Pacalicii grevelor

Mare sedinta de sindicat azi. Se-adunara fraierii, cu mic cu mare, sa afle si ei, de la liderii lor, de ce ar trebui sa (mai) faca greva. Da, iar. Ideea de greva in invatamant atat de tare s-a demonetizat in ultimii ani, incat a ajuns un banc prost printre sindicalistii obisnuiti. De multa vreme oamenii au fost bataia de joc a guvernelor care s-au perindat cu nemiluita, dar, in plus, si a propriilor lideri de la Bucuresti, care au fost foarte flexibili (ca sa nu zic pupincuristi de-a dreptul) fata de partenerii de (presupus) dialog. Mai mult, s-au dovedit a fi chiar partizanii unor partide politice, care i-au primit in randurile lor, cu palarie de consilier sau deputat. Aproape nimic din ceea ce s-a solicitat in ultimii ani nu s-a obtinut. Cand s-a dat un procent infim la salarii, s-a luat imediat inapoi cu sapte maini. Cand s-a facut greva o perioada mai lunga, s-au facut recuperari aproape tot anul scolar sambata si duminica, cu clase goale si profesori stand la catedra asteptand elevi care, pe buna dreptate, nu au venit la scoala in weekend. Cand s-a obtinut legal un drept salarial consistent, recunoscut de presedinte si de curtea constitutionala, s-a abrogat rapid legea. Si asa a ramas. Oamenii au fost trimisi in concedii fara plata in octombrie-noiembrie-decembrie. S-au retinut iar 15% din mizerabilele salarii. Din ianuarie s-au taiat sporurile. S-a taiat fondul de premiere, salariul de merit etc. Acum, incepand cu luna iunie, se vor taia inca 25%. Examenele nationale sunt deocamdata neplatite. Si tot asa. Si ne punem fireasca intrebare: ce au facut liderii de sindicat in toata aceasta perioada? NIMIC. Ba da, totusi. Au latrat. Au facut gargara. Au tradat. Au vandut promisiuni. Atat.
Revin la ziua de azi. Toata lumea asculta scarbita gandindu-se la inca vreo cateva zile taiate din ce a mai ramas din salariu. Si totusi, au avut demnitate azi. Atat cat le mai permite venitul rusinos. Au spus NU liderilor. Au hotarat sa nu le mai dea credit. Asadar, azi, din 80, doar liderul a intrat in greva. Restul vor munci. Vor incheia anul scolar. Vor lucra voluntar la examenele nationale. Vor continua profund dezamagiti. Ca cei porniti din randurile lor, au uitat mult prea repede pe cine reprezinta si pe spinarea cui s-au ridicat. De ce oamenii cartii sunt intotdeauna cel mai usor de pacalit?

NORMAL INTR-O LUME ANORMALA...












Sunt nebun... Sunt anormal... Aud uneori din gura unora ceea ce si mie imi trece prin cap uneori... Si adesea ma apuca spaima: daca e adevarat?!!

Ma simt anormal in majoritatea timpului... Nebun arareori... Dar cand aprofundez lucrurile, si pun intrebarea care descoase toate lucrurile: "De ce?" incep sa realizez ca sunt de fapt un om normal intr-o societate anormala,... O societatein care scara valorilor a fost inversata.

Si pentru ca refuz sa fac parte din masa de manevra, refuz sa ma predau celor care vor sa imi controleze viata pana in cele mai intime momente, sunt considerat a fi anormal. Pentru ca refuz sa accept mediocritatea chiar si atunci cand este vorba de persoana mea, pentru ca refuz compromisurile impuse de forta coercitiva a unui stat care functioneaza in defavoarea mea sunt considerat nebun.

Pentru ca refuz categoric sa ma las inghitit de mocirla in care este tinuta cu capul plecat aceasta natiune de niste nulitati care si-au uitat originile multi se uita nedumeriti la mine...

Privesc la alegerea raspunsurilor din chestionarul aflat in dreapta postarilor de pe blogul meu... Reflecta bine realitatea... Am sa va "traduc" ce tipologii se ascund in spatele raspunsurilor la intrebarea "VREI SA FACI CEVA CU ADEVARAT?"...

1. Da. Fara rezerve - Omul hotarat, dispus sa faca tot ce trebuie pentru rezolvarea unei probleme. Seriozitatea maxima cu care trateaza problemele il face un om pe care te poti baza in imprejurari extreme.

2. Doar daca nu risc nimic. Este definitia fricosului ascuns in spatele comoditatii. Vrea sa isi ascunda acest defect asa ca mimeaza curajul afisandu-se bombastic cu pieptul inainte.Acesta iti va spune da oricand fara a avea intentia de a se tine de cuvant...

3.. Mie ce-mi iese - Este omul cu intelect sau educatie limitata care gandeste prin prisma posesiunilor personale. Egoist si obtuz in gandire este egoist fara margini. Nu ii pasa de consecintele faptelor sale si tradeaza cu usurinta. Principala sa preocupare este mistocareala, motiv pentru care rezultatele sale in viata sunt mai mult mediocre si nu ies in evidenta cu nimic.

4. Nu ma intereseaza, mie imi merge bine - La aceasta intrebare raspund indivizii care sunt legati indisolubil de ambalaj si pastrarea aparentelor cu orice pret. Sunt genul de indivizi care indata ce au ceva bani vor cumpara o masina scumpa in loc sa reamenajeze apartamentul in care vopseaua se scorojeste. Epateaza mereu si vrea sa para cel mai cel in toate. Pentru el este un mod de a supravietui intrucat stie ca la cea mai mica verificare ar putea fi dat de gol. Acest om vorbeste mult dar spune foarte putin. Nu iti va zice niciodata da sau nu ci va spune "In principiu da" sau "in principiu nu".

Daca va uitati la procentele adunate pe fiecare segment veti realiza ca in Romania aproape 78% dintre romani se ocupa de mistouri, pastrarea aparentelor sau le e teama de responsabilitatea faptelor lor. Dar raman 22%.

Mie mi se pare nerealista cifra de 22%... Sunt prea multi seriosi... Dar inca nu s-a incheiat perioada de chestionare... Oricum, cei 22% sunt elitele... Si progresul apare prin elite... 22%... Cum se face ca ii gasesc atat de greu pe strada? La fiecare 10 oameni tre sa fie doi ok. Si realitatea contrazice...

Aleg sa raman cu ochii deschisi si sa stau in uimire privind la lumea care a decis ca raul este bine si binele este rau... Chiar daca asta imi ucide sufletul si pofta de a mai imparti ceva cu ea...

GROAPA...















Ascultam ieri dezbaterile ce se faceau pe mai multe posturi de televiziune... Ciudat sa spui: cutare este postul de televiziune al opozitiei si cutare este postul de televiziune al puterii... Dar daca asculti cu atentie ai sa remarci ca asa este...

Printre toate razbatea trista veste despre moartea lui Jean Constantin... Nu ma pot abtine sa nu remarc ca traficul pe blog a scazut putin de cand am scris mai putin despre tigania numita la noi in Romania politica... M-a intristat chestia asta...

Suntem atat de avizi dupa certuri si discutii in contradictoriu incat lucrurile frumoase sau cu adevarat importante ce ni se intampla abia daca avem timp sa le observam si le pierdem usor din memorie... Alegem in schimb sa ne incarcam cu tot soiul de dejectii pe care le mai filtram odata, de parca ne-ar pare rau sa aruncam gunoiul...

Cum spuneam ii ascultam aseara, pe rand, apasand butoanele telecomenzii si apoi zabovind cateva minute asupra opiniilor venite din parti diferite, din medii diferite de la oameni pregatiti diferit si cu interese diferite...

Din oficiu se stie deja ca balacareala maxima este pe Antene... Mai ales pe Antena 3, unde intr-un stil de veritabila mahala, parca desprinsa din romanul "Groapa" al lui Eugen Barbu, totul este balacarit ca la usa cortului...

Ce ma irita insa foarte tare la marea tiganiada de pe Antena 3 este lipsa totala de continut in dezbatere... Totul se axeaza pe demolare cu orice pret... Vei auzi termeni tehnici care iti vor da senzatia ca te afli in fata unor somitati... Dar oamenii acestia sunt antrenati in a vorbi mult si a spune putin...

Si daca nu au nimic de spus se vor axa pe un defect fizic al unei persoane si vor exploata emotiile schimonosind defectul ca sa obtina efecte de la public... Urata... Foarte urat si de maxima proasta crestere...

Pe partea cealalta, ceilalti incearca sa justifice masurile economice pe care le-au luat in ultima vreme... Si uite asa aflu ca masuri de acest gen, ba inca mult mai dure s-au luat in Ungaria acum cativa ani si in Bulgaria acum mai bine de 12 ani...

Si ma uit cum Adrian Nastase, dupa ce ca nu a avut nici un sfert din ouale cu care se lauda prin Parlamentul Romaniei ca sa ia masuri atat de nepopulare vine sa dea lectii si sfaturi... Ei nu zau? Si uite ca se mai gasesc si unii care sa se uite in gura lui... Ei nu zau?!!

Din cand in cand ceata provocata de fumigenele astora se risipeste... Si atunci, daca esti lucid mai poti pipai o bucata de adevar... Uite asa, ieri am realizat o chestie...

Despre Emil Boc se spun multe... Ca e prost, ca e lacheu, ca e pinguin, ca e slab ca om de stat... Ma rog balacarelile tiganesti obisnuite... Metoda reducerii la absurd: presupunem ca toate acestea sunt adevarate... Stim totusi ca de voie de nevoie, Boc a luat masuri total nepopulare si ca a avut curajul sa le sustina cu mai multe perechi de oua decat a visat Nastase ca ar putea avea...

Ba inca, acum cateva luni a avut stapanirea de sine si nervul necesar pentru a se duce si discuta cu manifestantii care protestau impotriva deteriorarii vietii de zi cu zi si asa nenorocita in douazeci de ani de jaf...

Imi pare mie sau prostul, pinguinul, lacheul, samd este mai tare decat prea-umflatul in pene Nastase? Nu am sa inteleg niciodata cum judeca romanul... Nu exista un sistem dupa care sa cantareasca lucrurile... Romanul este emotional pana la Dumnezeu si inapoi... Si daca este cineva caruia sa i se potriveasca zicala: "La placinte, inainte. La razboi inapoi", apoi acela romanul este...

Am mai auzit aseara un lucru care m-a pus pe ganduri... Un membru marcant PD-L a fost atacat vis-a vis de faptul ca o firma la care este actionar sotia lui Videanu a primit un contract de 12,5 milioane de euro... Asa am aflat si eu ca in interiorul PD-L se duce acum o lupta...

Se ridica voci impotriva acestor practici... O sa imi spuneti ca este de forma... Chiar si asa... Lucrurile nu s-au mai dezbatut niciodata pe fata... Totusi iesirea aceasta la rampa trebuie privita ca un semnal politic... Eu am prevazut acest moment si sper ca acest inceput steril nu va ramane in acest stadiu... Nu se mai poate...

Si apoi vestea socanta ca politicienii au realizat ca asa nu se mai poate... Or fi... Dar instinctul ala romanesc preluat de la civilizatia tiganeasca, de a baga mana peste tot pana la umar, va dainui multa vreme... Singura solutie este un set de legi dure si clare pentru toata lumea... Cu pedepse dure si clare. Pentru toata lumea.

Cel mai important lucru pe care l-am remarcat din nou aseara este insa acela ca inainte de a decide ca un om este bun sau rau, ca o decizie este buna sau rea, trebuie sa asculti toate partile... Un judecator intelept asa ar face.. Unde mai pui ca toate astea trebuiesc judecate cu o minte limpede si rece nu pe baza de emotivitate sau discriminare... Fie ea si legata de infatisare... Gras si chel nu inseamna neaparat prost spre exemplu...

Articolul 53 din Constitutia Romaniei

Articolul 53 din Constitutia Romaniei:

  • (1) Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
  • (2) Restrangerea poate fi dispusa numai daca este necesara intr-o societate democratica. Masura trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o, sa fie aplicata in mod nediscriminatoriu si fara a aduce atingere existentei dreptului sau a libertatii.
***
Minunat. Deci, echipajul Basescu-Boc-Udrea-Videanu-Si-Citi-Kakanari-Or-Mai-Fi-In-Guvern a avut nevoie sa scoata un As din maneca. Nu orice As, ci unul definitiv, dintr-o chestie imbecila si tendentios scrisa, numita Constitutia rRomaniei. Deci, daca poti taia drepturi salariale, indeminzatii si alte chestii pe motiv de apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav, atunci, pe cind interzicerea unor drepturi cetatenesti precum votul, libera exprimare sau chiar gindirea si propietatea privata? Caci avocatii si legistii in genral iau din legi, in tara asta, doar ce le convine. Intr-un cuvint, asta nici macar Iliescu nu a avut curaj sa faca, si este un precedent deosebit de periculos pentru democratie. Daca o luam ad-literam, in baza acestui articol, si protestele sindicale atenteaza la siguranta nationala. Poate ma insel eu, si nu e pic de rea credinta in ceea ce au facut, si se cauta doar o justificare pentru incapatinarea lor in prostie. Dar e la fel de usor un pas mare spre o dictatura. Nu neaparat a Baselatorului. Dupa un precedent de gen, ce ar impiedica PSD de exemplu, la o eventuala ajungere la putere, sa duca mai departe exemplul dat de acesti imbecili, spunind, pe buna dreptate, ca nu ei au creeat acest precedent, exact asa cum face acum Basescu cind e vorba de "greaua mostenire" lasata de alte guverne? Si culmea e ca ar avea dreptate, nu ei au inceput, cum se zice. Iar noi nu am putea decit sa suflam in deste, caci raspunderea personala nu se pune in discutie, in cazul politrucilor, indiferent de consecinte. Doar ei au imunitate, nu ca noi, muritorii de rind.
Mai mult, punctul doi e o contrazicere totala a ceea ce afirma ei. "Restrangerea poate fi dispusa numai daca este necesara intr-o societate democratica". Boborul, insasi sursa prostiei si a democratiei, fix a votat, prin greve, contra. Deci, elementul democratic chiar lipseste. Cam cu desavarsire. Sau nu, caci si Basescu si ai lui fac parte din Bobor. Ca reprezinta doar o mica parte din el, la ora actuala, e chestie de amanunt. Iar amanuntele sint chestii rau-voitoare, si ignorabile daca nu sint in directul interes.
Dinspre mine, sa invoce ce vor, numai asta nu. Chiar sa afirme cu tupeu: "Asa vrea muschiul Cocalarului sa fie!". Numai ce fac acum nu. Si sper ca cineva sa declare acel paragraf neconstitutional si sa-i dea o forma clara si fara echivoc, nu asa cum e acum.
Altfel, e cam "Goodbye, rRomania!"

Tara unde legendele sint adevarate...


"Am ales răul cel mai mic, să nu majorăm taxele, să dăm posibilitate mediului privat să pregătească creşterea economică. Am ales reducerea cheltuielilor bugetare. Creşterea impozitelor ar fi condus la inflaţie ceea ce ar fi muşcat din buzunarul românului", a declarat Emil Boc, după şedinţa de Guvern în care a fosta doptată scrisoarea către FMI.

Vor fi afectate de măsurile de austeritate:

  • renta viageră a sportivilor scade cu 25%
  • bursele de cercetare cu 25%
  • indemnizaţiile oamenilor de ştiinţă scad cu 25%, salariile preoţilor scad cu 25%
  • salariile bugetarilor scad cu 25%
  • pensiile scad cu 15%
  • indemnizaţia pentru creşterea copilului scade cu 15%
  • ajutorul de şomaj va fi mai mic cu 15%

Sunt eliminate:

  • subvenţiile pentru încălzire
  • biletele de odihnă pentru pensionari
  • trusoul pentru nou-născuţi
  • ajutorul pentru tinerii căsătoriţi
  • facilităţile de transport pentru pensionari şi profesori
  • al 13-lea salariu

Se impozitează:

  • tichetele cadou, de creşă, de vacanţă şi de masă
  • dobânzile la depozitele la vedere/conturi curente şi la termen
  • plăţile compensatorii
  • salariile programatorilor
  • 3 clădiri în proprietate în afara celei de domiciliu - taxare suplimentară 200%
  • procentul deductibil pentru drepturi de autor scade de la 40% la 20%"
***
Sa zicem ca avem 2(doua) masuri rezonabile in pachetul propus de Guvern. Guvernul rRomaniei, cel care ar trebui sa ne fereasca de rele, sa ne imbunatateasca viata, etc, intr-un cuvint, sa dea un sens multitudinii de taxe pe care le platim. Insa, ce primim? O masura abuziva, cu o utilitate indoielnica, prea aproape de o solutie de compromis adoptata de niste incapabili total. Nici un cuvint despre stoparea evaziunii. Nici un cuvint despre a cerceta averile frauduloase. Nici un cuvint despre lichidarea leprelor clientelare. Nici un cuvint despre echitate sociala. Nici un cuvint despre o reala rentabilizare a serviciilor statului. Nici un cuvint despre disponibilizarea angajatilor inutili sau neperformanti. Nici un cuvint despre scaderea cheltuielilor cu "alesii". Nici un cuvint despre sprijinira productiei, agriculturii, si a oamenilor care vor cu adevarat sa faca ceva. Panaceul universal e "autostrada". Si blocurile de rigips.
Sigur ca trebuie sa stringem cureaua. Intrebarea e cum? Reducind masa de platitori? Nu e firesc sa impozitezi suplimentar pe cei ce "profita", adica comerciantii? E firesc sa-i impozitezi suplimentar pe cei ce cumpara? Asta va omori si putinele vanzari care mai exista, si totodata taxele generate de acestea. Nepasarea fata de acest efect nu face decit sa imi intareasca convingerea ca o impozitare suplimentara la aceste taxe nu ar aduce o crestere semnificativa, pe motiv ca un procent aplicat la un procent mic de taxe in mod clar nu genereaza venituri rapide. Atita timp cit se vor putea deduce si tunsorile cainelui de paza ale unei firme, ramine prea putin impozitabil. Iar nimeni nu se prinde ca aici e o greseala majora. Cei mici nu inteleg fenomenul, cei mari il ignora voit. Cunosc personal firma de fier vechi care are inmatriculate si achizitionate pe firma Lambo-uri, Rolls-uri. CE poate face o firma de gen cu un Lambo? Si situatia continua, nu numai in acest domeniu, ma refer la masini. Nici un cuvint nici despre asta. Per ansamblu, Statul nu permite obligarea "investitorilor" la investitii mai mari de 3-4 lei la 10 lei marfa vanduta. Insa permite deducerea a 5 din cei 6 lei profit. Cool. Dar introduce un aspru 25% amenda la altii. Statul pasuieste oameni care datoreaza 600 de milioane de euro la taxe, dar inchide oameni pentru neplata de taxe mici. Cool numarul 2. Dupa mintea statului e firesc sa se plateasca 100 ron pe o saiba, dar e nefiresc ca omul sa traiasca decent. Imi place Statul asta. Asa de mult imi place, incit l-as f***!
Incep sa cred ca de fapt nu politrucii sint de vina. Pur si simplu sint si ei niste aserviti marunti imensei clase de profitori, care de fapt domina. Si de fapt traiesc de pe urma PIB-ului. La noi, toate legendele sint adevarate. Lasindu-l de o parte pe Bram Stoker, pina si Sienkiewicz pomeneste de Valahia ca de o tara a duhurilor rele, un fel de Mordor ante-Tolkienian. Nazguli, Duhuri rele, sau macar rau-mirositoare, chiar si pe Regele Piticilor Prosti, de toate gasesti pe plaiul Meoritzei... Cum care Meoritza? Meoritza-Lae. Lae-Prostalae. Mearga-n p*** mea, kkt de oaie. Meoare sugatoare de singe ati vazut? Va cred ca nu, marea majoritate sint Meoare Pornografice, sugatoare de altceva. O specie noua, in legende, dar numeroasa a dreq...

miercuri, 26 mai 2010

PETRECEREA CONTINUA...





Este titlul unei schite umoristice din vremea raposatului... Vad cum se da peste cap PSD sa ne abureasca... Si vad cum propaganda aceea uitata reuseste sa otraveasca pana si mintile unora dintre cei dragi si apropiati mie...


Am ajuns sa ridicam tonul... Vad pragmatismul suprimat de o masinarie infernala de stalcit emotii... Vad oameni dragi care, datorita umflarii maligne si artificiale a trairilor emotionale incep sa alunece incet si fara sa vrea pe panta dorita de PSD si compania... Infiorator...

Un exemplu clar de agresare emotionala este un articol de pe Vox Publica, un site/blog caruia insist sa ii spun VAX PUBLICA, locul unde s-au aciuat o multime de trepadusi lingai, care in timpul campaniei electorale au aruncat atatea fumigene mincinoase...

Declaratia unui oficial FMI, si asa discutabila, avand in vedere dorintele cu care a venit FMI in Romania la inceputul negocierilor in privinta TVA-ului si a altor taxe, declaratia unui oficial FMI cum spuneam a fost voit deformata dandui-se sensul ca FMI ar fi cerut in mod expres sa NU se taie din salarii...

Si unii cred... Dintr-o data bancherii cei fara de inima au devenit milosi si tin la poporul roman... Si uite cum trec porcii in stoluri, survoland teritoriul patriei... Daca nu ma inseala memoria ei au vrut sa ne reduca tuturora veniturile, fie si numai aplicand acel TVA de 24%...

Dar FMI a ajuns acum sa fie un fel de Muma-Padurii, si trebuie sa isi proteje fata hada de ochii lumii... Mai ales acum, cand se cauta un tap ispasitor... Si cum au facut afaceri foarte bune in vremea guvernarii PSD (bani care i-au facut pe baronii locali ai PSD baroni, sau macar au contribuit la baroniada), FMI a dat-o la intors...

Daca unii au timp sa creada in Zana Maseluta este fix problema lor... Eu am trait 42 de ani si vreau sa cred ca nu degeaba... Pentru ca declaratia oficialului FMI a fost doar usor modificata ca si text dar deformata complet in continut...

In declaratia sa oficialul FMI spunea ca ei nu au recomandat taieri din salarii ceea ce nu este totuna cu "noi am recomandat sa NU se taie din salarii"... Dar simpla schimbare a pozitiei lui "NU" in fraza face o mare diferenta... Suficient cat sa irite la maximum...

Astia de pe Vax Publica isi joaca bine rolul... Joaca ceva in genul "good cop - bad cop", in sensul ca din cand in cand se dau neutri, ca sa capete increderea a cat mai multi, dupa care arunca artileria grea pe capul celor care au muscat momeala...

Nu e nou nimic sub soare... Mircea Badea face cam acelasi lucru... La fel facea pe parcursul campaniei electorale si un alt mincinos notoriu ce se numeste (si suspectez ca numele este un pseudonim) Marius Mina, care a tradus tendentios in acelasi mod titlul unui articol din Washington Post, sugerand ca SUA il vrea pe Geoana...

Acelasi lucru l-a facut si Mihai Gotiu care scrie acum pe V.P., dar care in timpul campaniei electorale a indraznit sa denigreze pana si pe cei morti in 1989...


Cat de nesimtit trebuie sa fii ca sa poti sa scuipi memoria acelora care ti-au redat libertatea de a scrie ce tampenii vrei si sa mai fi luat si drept lider de opinie?!! Cat de emotiv trebuie sa fii ca sa uiti de pragmatism si de judecata limpede, la rece?

Minciunile se invartesc in jurul nostru intr-un ritm ametitor... Din toate partile... Si simt ca trebuie sa aleg una dintre tabere... Ei bine daca va trebui sa fac asta sa tineti minte ca nu pot alege tabara PSD pentru nimic in lume... aschia nu sare departe de pom, iar PSD a fost fondat pe crima si are "meritul" de a fi instaurat sistemul in care traiesc astazi...

Last night...


"Last night i heard your voice calling...."
Aseara, pe jumatate adormit, m-am uitat la TV. Nu putem si eu sa dau pe un Descopery, ceva? Probabil nu... Asa ca m-am uitat la discursul lui Basescu, acest Darth Mahalagius al rRomaniei, The Dark Lord Of The Shit. Nimic de zis, omul are forta in discurs, dar proportional cu asta e si lipsa mesajului concret. Scuze, disculpari, aruncari cu vina, orice, absolut orice numai sa nu spuna nimic concret despre ce ne asteapta de fapt. S-o fi molipsit de la Chucky? As vrea sa fie asa de simplu, insa. Prapaditul asta vehicula cu niste sume de mi s-a ridicat parul maciuca in cap. Incep sa ma intreb cit de mare e gaura, financiar vorbind, de fapt. Si singurul raspuns care il pot gasi e ca gaura e terifiant de mare. Altfel nu ar risca el aceasta sinucidere politica. M-a amuzat, in continuare, tonul folosit. Parintesc, sfatos. Tatucul Portocalelor Mecanice a grait. Si a facut-o si usor dispretuitor si ironic la adresa detractorilor sai. In opinia sa de cocalar e important ca "dusmanii" lui sa-i simta ironia. Nici o preocupare pentru a convinge cu ceea ce zice. Per ansamblu, o data ce m-am prins ca e tipicul discurs in stilul estic tipic, m-a cam luat cu somn... Pur si simplu ma saturasem ca acest idiot sa imi provoace nervi cu tipicul lui stil de-a ne lua de prosti pe toti. Nimic personal nici macar la asta, pur si simplu pentru clasa din care face el parte, toti sintem"pulimea", ce ne f*** grija pe noi de ce se intampla de fapt? Ei incearca sa o dea la "oha" cu economia si noi nu-i lasam sa isi vada de smenuri? Pina si tonul ironic cu care a vorbit despre ce a promis ca va face, in campania electorala, mi-a spus multe despre gandirea acestui rahat megaloman.
Rau e insa altceva. Iar aici Pappy are dreptate, din pacate. Bun, il schimbam. Insa, cu cine? Cu Chucky? Care e mai pe linga decit proctologul spalatoresei in materie de economie? Cu Ponta, care, ca procuror, e un mincinos patologic? Geoana a trecut in tarimul celor stingi, politic vorbind, nu are sens sa-l pomenim...
Incep sa ma gindesc cit de tare ride, de fapt, cercul de "biznismeni" rRomani de acesti politruci falosi, dar absolut stupizi in orice altceva in afara de demagogie. Am cam belit-o, fratilor, nu credeti?

vineri, 21 mai 2010

Incredibil...


...(...)Strauss-Kahn a fost însă foarte clar: “noi am spus NU tăierii salariilor”.
***
Pentru cei ce nu stiu cine e numitul Strauss-Kahn, pe numele mic Dominique:

Dominique Strauss-Kahn (French pronunciation: [dɔminik stʁos kan]; born 25 April 1949), often referred to as DSK,[1] is a French economist, lawyer, and politician, member of the Socialist Party (PS). He was selected as the new Managing Director of the International Monetary Fund (IMF) on 28 September 2007.( Wikipedia)
***
Incredibil! Daca e adevarat ce scrie Laura Cernahoschi... acest Pizdochio de Murfatlar a mintit o tara intreaga. In sprijinul evident al clasei clientelare PDL. Si nu numai. Fiind pe fata treaba, cu un tupeu bolnav, ma intreb unde NU a mintit? E dreptul meu sa imi pun asemenea intrebari, banuind ca, fix omul care ar trebuii sa reprezinte amaraciunea asta de tara, ne minte, in mod murdar, in fata. Anyway, una gogonata a fost si aceea cu decorarea generalului George Ioan Homostean. NU cred ca nu a stiut cine e. E slujba lui sa stie. Iar acest om tipa sus si tare ca e anti-comunist. A dat inapoi DOAR cind treaba a iesit la iveala.
Mai e ceva de spus? Mai e de banuit macar vre-o urma de credibilitate la acesti oameni? Mai exista imbecili sufocati de toleranta care sa creada in bunavointa lor fata de noi, oamenii de rind? Ei, daca mai exista...nu, nu chiar vreau sa scriu aici ce urari de bine le-as face la tot neamul domniilor lor. Si lor personal doar urari de Africa Fericita si Dreptatea lui Tepes!

De ce...?


Ma tot intreb...de ce? Poate incep sa am o obsesie cu asta, poate nu vad tot tabloul, poate ma depasesc implicatiile problemei. Dar nu pot intelege, nici in ruptul capului, DE CE, in tara asta, cu cit furi mai mult, cu atita ai mai multe sanse sa scapi. DE CE cu cit esti mai incompetent si lepra, ajungi mai sus. DE CE se insista ca Gaina cu Oua de AUR trebuie ucisa...
Vad tot felul de balbe la politicienii de azi. Proiecte, planuri, solutii de criza. Dar nu vad niciunde planuri de-a starpi cauza cheltuielilor. Si mai vad un lucru. Socant, de altfel. Anume graba cu care altii le gasesc justificari "alesilor".
Exista vreo justificare pentru inegalitate in fata legii? Exista vreo justificare pentru furt sau escrocherie? Exista vreo justificare pentru a sacrifica o tara pentru motive meschine de grup? Exista vreo justificare, intr-un stat presupus democratic, pentru impartirea cetatenilor in categorii diferite in fata legii?
***
Oameni buni. Luminati-mi prostia si lipsa de intelegere reala a lucrurilor! Trebuie sa inghitim toate acestea pentru ca Basescu e Dumnezeu? Pentru ca Ponta e Lenin? Pentru ca Antonescu e...Chucky? Chiar considerati corect ce se intampla, cum se pune problema? Sintem niste receptacule ale eternei dezamagiri, niste oi prost pastorite?

joi, 20 mai 2010

Beee!Beeee!...Ce mah? Ba pe-a matii!



Piata Victoriei, 20 Mai 2010. O gramada ordonata de oameni. Sindicalisti. Prostest, sloganuri. Sau, pe acolo. Insa dupa cit de cuminte si ordonat s-a strigat si li s-a falfait din steaguri... arata cam fals si inutil. Nu au reusit nici macar sa il sperie pe Hoara, care, ca orice politician, merita mai mult in viata asta.
Iar guvernul Piticului Lingau a facut ceea ce face el mai bine. Nu, nu e vorba de munca. E vorba de-a se trage pe kur, a o da la intors, si a se ascunde. Celebrul pigmeu Boc nici macar nu a avut bunul simt sa dea ochii cu oamenii. A pus o capra sa spuna senin ca pe ei ii doare undeva de demonstranti si ca o tin pe a lor. Mai mult, si-au luat raspunderea "in fata Parlamentului" pentru masurile dorite de ei. Ok, si? Daca esueaza, parlamentul ii va certa aspru si ii va pune la gazeta de perete? Ca nu vad cum poti razbi, pe termen mediu macar, cu ce vor ei. Au ales, din nou, cea mai proasta varianta de actiune. Dar aici, nimic nou. Atita pot ei. Chiar ma amuza cele "6 luni" de salarii mai mici. Cind a revenit statul asupra unei reduceri de drepturi salariale? Intr-un cuvint, guvernul format din alesii boborului a dat cu flit. Ca nu spun cu "muie".
Colac peste pupaza, s-a gasit si CTP sa dea o parere, in stilul caracteristic, usor flegmatic si superdoct. Insa, de data asta e un picut de adevar in ce zice el: nici un politician nu inspira incredere, la ora actuala, ca Prim Ministru. Deci, Mugur Isarescu ar fi un mod de a spala oarecum obrazul. Numitul domn insa nu crede insa in guverne de tehnocrati. Stie el ce stie, un tehnocrat nu are sprijin popular, e doar un smecher care se plimba cu mercedesul. Deci, ar face un guvern politic. Ar fi interesant de vazut ce considera d-l Isarescu un guvern politic competent. Insa, personal, nu cred ca vom avea ocazia. Asta din doua-trei motive. Primul ar fi ca domnul tehnocrat-sef ar cam trebui sa isi dea pe fata clientela personala. Al doilea ar fi ca Bocanel nu o va vira din tron fara scandal major. Iar ultimul motiv e insasi Basescu. Care va spune NU. Cu toate astea, Mugur Isarescu PARE o solutie interesanta. Spun "pare" caci nu poti stii niciodata, oamenii de gen au tot felul de contacte, afaceri si simpatii mai... umbrite, sa spun asa.
***
Later Edit:
Ce se face o intreaga clasa de frecangii, pusi in fonctii ca sa sustina pe cine trebuie, daca domnul Isarescu se pune pe cernut dupa realizarile slujbasilor? In loc sa taie aiurea din bani, ca sa scape, inca o data, adevarata clasa de capuse, precum celebrul Boc, si si-mai celebrul Basescu?
***
Exista, desigur, diverse variante PSD-PNL. Din pacate la fel de demne de incredere ca si cele PDL.
Urmeaza o vara interesanta, dragii mei. Nu, nu va ginditi ca va veni Zina Maseluta si ne va scoate din criza. Vom asista doar la o si mai mare nesimtire a lumii politice, si la o inscriere pe traseul Greciei. Personal, nu cred ca vor face ce trebuie atita timp cit mai exista o sansa cit de mica de-a fura, si macar un amarit de leu la buget. Indiferent cine va domina, politic vorbind.
In rest, numai de bine.

luni, 17 mai 2010

AC/DC: VENI, VIDI, VICI...












M-am trezit acum cateva minute. Inca in stare de soc. Inca mi se pare ca am visat... Timp de 30 de ani am asteptat fara sa stiu daca vreodata am sa ii vad pe scena, live... Ieri seara, cei aproape treizeci de ani de asteptare au luat sfarsit. Si inca sunt in stare de soc.

Am adormit si m-am trezit cu gandul la ceea ce am vazut si auzit. AC/DC au fost tot ceea ce stiam ca sunt si ce imi inchipuiam ca sunt. Ba inca mai mult.... Starea de soc a fost indusa picatura cu picatura, de la primul refren pana la ultima masura din "For Those About To Rock" care a incheiat concertul...

Cine a fost acolo a inteles ce spun... Spectacol spun ca fost unii... Nu! Spun eu... A fost o nebunie intreaga! Si locomotiva scuipand flacari pentru "Rock`N`Roll Train" Si imensa papusa inalta cat scena care a incalecat locomotiva si se misca in ritmul frenetic al lui "Whole Lotta Rosie". Ba inca batea ritmul cu piciorul ei gargantuesc... Clopotul coborat si Brian Johnson atarnat de el ca sa dea primul dangat ce anunta "Hells Bells"... Tunurile din " For Those About To Rock"...















Publicul era in aceeasi deliranta frenezie pe care o simti ascultand AC/DC a facut si el spectacolul sau pentru a onora trupa trupelor... In spatele nostru luminitele palpainde ale cornitelor puse pe cap la sectiunea VIP sau transformat intr-o mare de lumin palpainde, unduindu-se in sus si in jos pastrand ritmul impus de uraganul de pe scena...















Si peste toate, clasicul podium pe care inegalabilul Angus Young isi face plimbarile ce induc starea de hipnoza... Incredibil Angus Young. Incredibil... Este indiscutabil cel mai mare chitarist al tutror timpurilor... Exista chitaristi virtuosi, exista chitaristi modesti si wannabees... Insa Angus Young face parte dintr-o alta liga... Aseara am realizat si de ce...











Angus este in acelasi timp si sectie ritmica si armonie si solo... Mai presus de orice insa, are capacitatea incredibila de a hipnotiza intr-o fractiune de secunda zeci de mii de oameni care devin, toti in acelasi timp, ceea ce vrea el... Un singur om face ca alte zeci de mii sa fie bandul sau personal...

Aseara Angus ne-a cerut sa il urmam ritmic pe parcursul 15-20 de minute, timp in care a stat singur singurel pe scena si ne-a facut pe noi elevii sai... Omul este o imensitate... Este Yoda si Alien in acelasi timp... In timp ce ne sfasie ne spune "may the force be with you" tradusa in note pe faimosa lui chitara Gibson SG...

Brian Johnson a fost uimitor... A cantat piesele cu acel timbru inegalabil si facut sa sune foarte bine piesele din perioada Bon Scott... Seniorul vocal al trupei, la 63 de ani alearga pe scena alaturi de Angus (55 de ani!!!) de parca ar fi amandoi liceeni...











Dar nu il poti trece cu vederea pe Phil Rudd... Omul e balansat, simplu, scurt si la obiect... Si incredibil de drept desi sta mereu relaxat cu tigara in coltul gurii de parca ar nu ar avea plamani... Malcom, fratele lui Angus canta exact ce trebuie si este atent la Tot ce se intampla... Iar la bass, Cliff Williams este parca impletit cu Phil...

In deschidere au cantat "Down" si "Iris". Personal, "Down" nu mi-a captat in mod deosebit atentia... Eram si putin rautacios... Nu suportam sa vad pe nimeni altcineva in afara de AC/DC... Dupa 30 de ani de asteptare aveam dreptul sa fiu carcotas... "Iris" a fost o briza usoara...

Apropos de asteptarea asta de 30 de ani... In timpul concertului, in exact fata mea o fatuca s-a gasit sa se suie in spinarea prietenului ei... In mod normal nu m-ar fi deranjat ca doar era o adunare rock, dar dupa 30 de ani de asteptare m-am luat de viata ei... Scurt si la obiect... M-a inteles, si ii multumesc pentru aceasta, desi nu o cunosc...

Nu mi-a placut de loc faptul ca Minculescu a promis un nou album "Iris" la un concert AC/DC, dar pana la urma e roman de-al nostru si pe deasupra si fan AC/DC... Oricum totul a fost uitat cand a inceput show-ul australienilor... Cand s-a terminat spectacolul parea ca doar AC/DC a fost pe scena in acea seara...

AC/DC... Un tavalug rock...Nu se poarta cu manusi, nu te iau nici usurel si nici cu binisorul. Se revarsa peste tine... Te iau pe sus, te scutura bine, te impacheteza frumos si te trimit acasa fericit ca ai primit ce ti-ai dorit... Dar EXACT ceea ce ti-ai dorit...

Undeva in timpul concertului ne-am amintit de Bon Scott, eterna si nevazuta legenda prezenta la toate concertele AC/DC... La "Highway To Hell" am auzit mai clar ca niciodata cuvintele cantate de el insusi cu putin timp inainte de a muri: "Hey Satan, payed my dues/Playin` in a rockin` band/ Hey Momma, look at me/ I`m on my way to the promise land"... Si am facut o legatura care m-a pus pe ganduri astazi si m-a intristat un pic...











Mi-am facut o gramada de prieteni noi acolo... Joze era francez, venise din Pitesti unde lucra, si ne facea fata cu greu mie, lui Marius, lui Paul si restul... Dar parca ne stiam de o viata... Eram acolo pentru acelasi lucru... Aveam aceeasi dorinta... Stiam aceleasi texte din aceleasi piese...

Marius a incearcat sa imi trimita fotografiile toata dimineata si intr-un tarziu am batut modul in care firmele romanesti ce furnizeaza internet ne servesc pe noi clientii... De cateva ori reteaua a refuzat sa ne ajute sa facem transferul...

AC/DC... Inca un vis implinit... Totul a fost la modul superlativ... Nu pot descrie in cuvinte milioanele de senzatii si furnicile ce umblau pe autostrada de pe propria mea sira a spinarii... Nu am simtit cele sapte ore de stat continuu in picioare... Nu am mai avut aceasta senzatie de multi, foarte multi ani...

Sunt in recuperare acum... Si simt durerea pe care sub efectul anestezicului AC/DC aseara nu am simtit-o...Dar nu voi uita experienta aceasta. Niciodata... Acum de dimineata un fior rece strabate lumea muzicii... A murit Ronnie James Dio... Insa AC/DC a fost aici. Si a aratat cum se face treaba... The show must go on...

PS: Am fost dupa amiaza aceasta la Real la cumparaturi dupa ce am scris acest articol... Nu veti ghici niciodata ce muzica se auzea in fundal... Sau poate ca ati ghicit avand in vedere postarea...

PSS: Pe de alta parte citesc opiniile unora conform carora publicul nu a fost suficient de cald... Ba era... Numai ca era in stare de soc... Asa... Ca si mine... Ca si ei... Doar ca unii au realizat ce i-a lovit si ce s-a intamplat... Vad ca unii inca nu s-au dezmeticit...

sâmbătă, 15 mai 2010

Pe un picior de plai, unde nu te asteptai...









La poalele Apusenilor, unul din locurile din lumea aceasta care sint pentru mine o oaza de liniste si lipsa de stress... Gurahont, linga Ineu. Precum mai ziceam si cu alte ocazii: " 'Hontz Forever!"
***
In secunda in care am incheiat acest post, cineva mi-a adus 2 litri de dinamita. Adica cea mai adevarata "zeama de pruna" din tara...

joi, 13 mai 2010

"SEZI SI CUGETI?" intreb eu... "NUMA` SAD!" ZICE ROMANUL...












Revolta romanului, justa sau nu, oricat de mare ar fi problemele, dureaza pana incepe sa ploua... Sau e furtuna... Trece furtuna... Voinicii pensionari romani raman acasa la televizor... Osteniti de huiduiala... Iar eu pricep absolut deloc la ce s-au mai ridicat din fotolii... Sau asa era scenariul?!!


Lumea a luat-o razna... Pensionarii nostrii sunt mai vanjosi ca niciodata... Ar sparge capete... Ceilalti sunt apatici... Mie imi e lehamite... Toti suntem ba hais , ba cea... Si perdeaua de fum este mai groasa ca oricand... Fumigene se arunca din toate partile... Fumigene alcatuite din informatii ce se bat cap in cap... Trebuie sa ai o mare stapanire ca sa intrezaresti adevarul...

Aflu cu stupoare ca Mr. (sau Herr?!!) Frank de la FMI descopera abia acum ceea ce eu ar fi trebuit sa stiu... Intre 2006 si 2008 statul roman s-a"umflat" cu 250.000 de functionari... Si nu mai tin minte cine guverna pe atunci... Poate imi spuneti voi...

Aflu ca avem vreo 4,7 milioane de pensionari si aproape 4 milioane de romani angajati in productie si servicii... Mai realizez ca privatizari facute acu` vreo 10 ani au lasat in urma lor cine stie cati someri, pensionati prematur sau de boala... Ca sa vezi pe cat timp se intind efectele unei decizii economice dezastruase, facute doar pentru a umble buzunarul unuia singur...

Realizez ca nu ma mai pot intelege nici cu omul rational fiindca aproape toti imi sar in cap sa ma mustre spunand ca sunt de partea lui Basescu... Cred ca Basescu ar trebui sa ma plateasca pentru asta atunci... Ca sa mai scap de multele greutati ce le am pe cap...

Cred ca sunt singurul care nu a castigat nimic din toate astea... Ce ironie... Sa minti si sa fii de temut... Sa spui ce crezi fara a avea un interes particular, dar sa fii hulit... Ba inca unii daca ar putea te-ar osandi la moarte...

Parca am mai auzit povestea asta... E veche... A mai patit-o cineva la fel... Nu mai stiu cum il cheama... Poate imi amintiti voi... Norocul meu ca nu se mai practica acum crucificarea... Nu cred ca as invia a treia zi, pentru ca nu sunt vreun sfant...

Daca tot suntem la capitolul apropouri, stiti povestea lui Iov? De Iov stiu ca ati auzit... Povestea lui este insa interesanta, Si pe scurt e cam asa: la un moment dat Dumnezeu, care il iubea nespus de mult pe Iov a dat voie diavolului sa incerce sa ucida credinta lui Iov in El... Si asta, mic si rau, s-a pus pe treaba... L-a lasat fara avere, fara copii, cu boli si tot tacamul...

Ce este interesant pentru noi, in acest conrtext este sa stim ca nevasta lui Iov a cartit impotriva lui Dumnezeu, iar Iov a mustrat-o cu urmatoarele vorbe:"am primit binele si raul nu?"... Adica ne place tare cand e bine...

Cand iesim la pensie devreme, cand stam doua ore la birou pe salarii grase, cand stam si frecam menta sau taiem frunze la caini... Insa atunci cand vine peste noi greul nu vrem in ruptul capului sa renuntam la privilegii. Nu! Noi mai bine murim cu privilegiile pe hartie, ca doar atat mai avem...

Nu ma poate cumpara nimeni. Niciodata. Aud acuzele de genul acesta de cand am iesit pe strada acum mai bine de douazeci de ani. Credeam ca sunt folosite exclusiv de aparatul de propaganda mostenit de la comunisti. Se vede treaba ca m-am inselat...

Am plictisit tot vorbind de astia douazeci de ani?!! Sper ca nu. Sper ca am enervat. O fac intentionat... Principiul picaturii chinezesti... Si, intr-un tarziu, ma intreb din nou: frate, da` logica aia simpla, izvorata din bunul simt comun, a disparut cu desavarsire?!!

marți, 11 mai 2010

Era sa uit....


Aproape impardonabil, era sa uit sa imi exprim parerea despre orgoliul Primului Cocalar al Tarii. Rectific, acum:


Parampam! Nu mai poate el de asta! Dar macar o spun, nu tac, ca altii...

Scuze publice, adresate domnilor Boc, Basescu, etc.


Imi cer scuze, in mod public, domnilor Boc si Basescu, doamnei Udrea, domnilor Antonescu si Ponta. Ca un mic roman ce sint, i-am injurat, ironizat, certat si dezavuat. Mi-am arogat acest drept, in urma unor taxe platite, unor CAS-uri sirguincios date ani la rind si in urma dreptului ca cetatean al acestei tari de-a fi condus corect. Imi cer scuze. Nimic din ceea ce am facut, in mod corect, ca platitor de taxe, NU justifica deranjarea obrazului fin al domniilor lor cu vorbe scarbavnice. Sint un om rau, nu inteleg ca de fapt si ei sint niste slujbasi, si ca e posibil sa aibe alti patroni decit mine. In calitatea mea de roman nascut in aceasta tara, am cazut in pacatul trufiei, si am crezut ca am si unele drepturi. Daca voiam sa am drepturi, trebuia sa ma nasc in alta parte, doar nu mai sint vize si poti merge oriunde in Europa sa te nasti. Cucernicia gestului de-a da celor care si asa au prea mult mi-a scapat, e o carenta de educatie grava, care ma face o persoana abjecta si daunatoare societatii. E firesc, parintii mei, asa cum au fost, unul inginer, celalalt expert de arta, m-au tinut in mod antisocial primii 7 ani de viata acasa, si, mai mult, mi-au indus niste valori gresite legate de viata sociala in aceasta tara. Justa ar fi fost o educatie bazata pe scoala vietii si, eventual, un liceu de marina, ca o incoronare a studiilor sociale. In acest fel as fi invatat temeinic obligatia pravoslavnica de-a da fara a intreba, obligatia intoarcerii celuilalt obraz, virtutile minciunii, falsitatii si ipocriziei. Nu am avut acest noroc, am fost educat la o scoala germana, unde am capatat scarbavnicele deprinderi capitalisto-civice, total nepotrivite pentru viata din aceasta tara, abjecte, si complect stanjenitoare pentru cei care, in mod justificat, prin vointa poporului, ne conduc. Nu e tirziu, insa. Imi cer scuze, si promit sa ma tratez. De astazi, omul-lup se va transforma in omul-miel. Sint cam Praf, nu?