joi, 23 septembrie 2010

Traian Basescu. Acest african. Sau Model African.


Astazi e joi. Hmh. Joi? Nu, nu cred. Probabil e inca o zi de luni, iar eu am vise urite. Realitatea a publicat un sir de comentarii ale Primului Marinar al tarii. Am ramas oarecum...socat, interzis - sa zic asa. Cum poti sa afirmi, ca presedinte al unei tari din UE, ce afirma acest imputit?
***
"Au fost negocieri care au durat vreo patru zile. S-a negociat întâi la nivel de şefi de grup Toader-Duşa, apoi s-au dat unor consilieri liniile de repartiţie a banilor şi după patru zile a şi fost transmisă premierului de grupul PDL solicitarea PSD ca să nu particie la vot."

Sa inteleg, deci, ca negocierea cu PSD-ul a avut loc. Cu expresa participare PDL. Deci, pe fata, au participat la asa ceva. NU afirm ca au aprobat acordul, asa ceva nu se poate dovedi. Dar pina si faptul ca a avut loc o discutie de gen, si PDL NU a sesizat forurile competente despre ea, spune enorm de mult. Ce sa intelegem, de fapt? Ca aceste negocieri sint ceva obisnuit, si merg in ambele sensuri? CUM DRACU poti afirma, ca presedinte, ca negocieri de acest gen au loc, si tu NU FACI NIMIC? Ba mai mult chiar, oarecum incuviintezi treaba, prin lipsa unei atitudini contra acestor practici. Deci, sa zicem ca nu iti convine ca PSD a cerut bani, ceea ce e o enorma porcarie, dar iti convine ca s-a trecut o lege prin parlament fara ca qvorumul sa fie intrunit? In mod fraudulos? Ce dracu, au murit niste oameni in '89, putin respect, politicieni de tot rahatu' si gunoaie ce sinteti!
***
"Dacă Guvernul Boc ar da aceşti bani, aş cere public demisia premierului Boc. Sigur poate să şi-o dea sau nu. Nu poţi să faci târguri de acest gen"

Imi place acel "sau NU". Concret ce afirma acest Lord de Murfatlar e ca ar putea sa-l certe pe Boc, de ochii lumii, dar nu poate face nimic. Si nici nu are interesul. De fapt.
***
"Omul acesta a venit preş la mine în birou şi mă întrebă: M-aţi putea sprijini la Primăria Capitalei. Nu, pentru că nu ai şanse. A venit în 2008 la mine în birou, nu la Golden Blitz. Era preş la mine în birou. I-am spus: Nu candida că nu ai şanse, dându-i de înţeles că nu sunt dispus să îl sprijin."

Deci, dusmania domniei sale, mult-prea-gangavul Cocalar, fata de PSD ar fi disparut, daca Ponta AR FI AVUT sanse la Primaria Capitalei, si l-ar fi sprijinit? Si toata tevatura anti-Pesede dispare in momentul in care exista interes? Bravo, coane, esti un cacat de exemplu de verticalitate!
***
"Pe Crin l-am ajutat într-un moment de criză al lui să candideze. Era deputat de Tulcea şi organizaţia nu l-a mai primit să candideze, în 2004. M-a rugat dl Stolojan să am grijă că a avut o situaţie grea. De aceea îmi e puţin dificil să le tolerez agresivitatea şi obrăznicia".

Deci, cam atit despre candidaturi pe merit in rRomania. Ce e meritul in fata rugamintii unui Stolojan, si a vointei unui Marinar? Absolut nimic, se pare. Iar Chucky face EXACT ce ai facut tu, Cocalare, diferenta e ca toti oamenii prostibili cu demagogii si promisiuni goale sint deja satelitii tai. Te supara? Pare o formula cu un deosebit succes la Bizonul rRoman. Personal, ma bucur ca numarul prostilor de gen in mediu inalt scade. Era si cazul. Nu era funny sa ne alegem cu inca un Marinar, deghizat in profesor de Istorie.
***
Anyway, acest om a inceput sa manifeste un dispret asa de fatis fata de orice reguli, fata de orice bunsimt, si fata de orice logica, incit ma intreb ce evenimente ne asteapta in aceasta iarna. Iarna in care Boborului nostru ise va prezenta factura pentru prostia dovedita timp de 20 de ani, si pentru lacomia congenitala pentru bani nemunciti si bunuri "primite". Deoarece nu mai exista ABSOLUT NIMENI care sa crediteze pentru plata imbecilitatii. Nici la noi, nici in Europa, nici in Lume. Iar acel "NU Pesede!" incepe sa acopere un "2x cit Pesede!". Si, pina la urma rRomanu' o sa invete ca "Africa" nu e un sinonim doar pentru "soare", ci si pentru "foame", "abuz" si "dictatura maimutei".
***
O sa spuneti ca Africa a ajuns cum a ajuns deoarece e primitiva, salbatica si inculta. Fals! Singura greseala a Africii a fost ca a trimis prea multi copii la facultate in Romania.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu